în copilărie, tata m-a legat strâns
de mâini și de picioare
și mi-a spus: ridică-te și mergi
mai târziu mi-a explicat că dumnezeu
nu poate fi altceva,
decât o aberație cromozomială
au urmat apoi anii
de pavor nocturn
după ce m-am apucat de scris
mi s-a întâmplat de atâtea ori să cred
că am găsit acea
formulă-sinteză, acea
întrebare-răspuns
care să mă ajute să înțeleg
mecanismul de funcționare a lumii.
dar pentru că am primit
toate răspunsurile de-a gata
mi-am imaginat că
întrebările nu pot fi altceva
decât acele mici fracturi de logică
de la care trebuie imediat
să-mi iau gândul.
țesuturi paradoxale,
întrebările și răspunsurile
concrescute,
eu simțeam doar niște vagi înțepături
în inimă.
am avut nevoie de mulți ani
ca să îmi dau seama
că tatăl meu îmi oferise atunci
cea mai frumoasă lecție despre credință.
Șerban Axinte Blog 