Cuvintele în care ai încredere

 

ne confecționăm micile drame, ne așezăm unul împotriva celuilalt

ca să developăm împreună liniștea rămasă,

 

doar atunci când îmi arzi o palmă, apar cuvintele în care ai încredere.

În rândul orbilor

 

mi-ai șters picioarele cu părul tău și apoi ai fugit, te-ai așezat în t zero, acum știi totul despre mine, la șase anișori ai asistat la nașterea mea, ți-a pus cineva în mână o carte, dar era târziu, nu credeai în cuvinte, ai făcut din ea o colonie de păsări grațioase, îngrămădite unele în altele, în cel mai estic punct din RO.

 

clipa în care toate devin repede altceva,

am mai spus asta, știu

 

din firele tale de păr au răsărit păduri luxuriante, speranțe noi pentru cel ce vomită dimineața lichid verde, și așa, am început să silabisim numele monstrului vegetal, despre care oamenii locului născociseră o sumedenie de povești, ei, da, am venit aici ca să asmuțim demonii noștri asupra demonilor lor, care pe care, hăi să plonjăm în cimitirul decopertat al apelor de dimineață, să simțim bucurie că am ajuns aici înainte de vreme.

 

ai fost prin preajmă și atunci când am fost obligat să solfegiez imnurile dodecafonice ale libertății, tu, cu un pas înaintea mea, ai înțeles varianta versificată a insomniilor mele, ai știut înaintea tuturor ce importanță vor avea  pentru mine acele sunete dezordonate și rebele, imposibil de înregimentat în ecuațiile armoniei.  La patruzeci și trei de ani sunt copilul paralizat de frică din Dormitorul 5,

fețele și-au schimbat fețele, ție au început să-ți crească sânii, ai trăit apoi oroarea primei menstruații, așa că

ne-am regăsit amestecați în boala de gânduri.

 

un trup perfect e un suflet fără însușiri, starea de grație cu vedere spre moarte,

 

așa că am planificat o nouă descindere, reflux sangvin controlat, expediție în corpurile noastre, eu în tine, tu în mine, până când toate lucrurile din jur desăvârșesc forma organelor noastre genitale.

 

copilul paralizat de frică din Dormitorul 5 are nevoie de trei zile ca să devină bărbat, despre mine nu pot scrie, așa că unde vezi eu, e vorba de fapt despre tine. muzica spasmelor, ceea ce eu nu pot înțelege, eu nu trăiesc niciodată asta, te iubesc ca pe un copil ce crește la mine în pântec, tu mă vei iubi până ce vei învăța toate lucrurile, așa că o vreme voi fi călăuza ta credincioasă în infernul din tine

 

d o  d e  c a  f o  n i c

muzica sufletelor fără însușiri,

instanța noastră de judecată.

când vei vedea cu adevărat, când vei înțelege panorama 3 D, viețile noastre vor fi trăite deja

de alții.

 

m-am așezat lângă tine ca să te trec în rândul orbilor