Regulamentul războiului modern (VII)

tu, cel care te crezi stăpân pe toți și toate, porți pe cap o coroană crăpată, nu e nimic atâta timp cât oglinda te arată așa cum vrei tu, legile armoniei trebuie sever revizuite, ai hărțuit piesele de șah până ce au devenit ființe umane, nimic nu e adevărat, totul e falsificat din temelie,

cafeaua nu mai are nici un efect, intru în rândul vietăților ce văd altfel lumea

în rândul dușmanilor care văd foarte bine cu cel puțin un ochi, eu voi fi gângania care, în zborul ei face alte zig-zaguri decât cele cunoscute, nu mă revendic de la nimeni și de la nimic, sunt mamifer plutitor ce intră în lume prin luciul oglinzii, așa rămân cu firul roșu în mână așteptând adevărata disperare

tot nu te-ai dezvățat de a da adevărului o nuanță mai puțin dureroasă

peretele masiv din fața mea, realitatea de fiecare zi, trec prin el, soarele amiezii îmi perturbă zborul, nu văd nimic,  am ochelari speciali de insectă

Poezii noi

Poezii noi

Übermensch, un fel de a-l resuscita pe cel mai jos decât omul, mamiferul înfierbântat de primejdie; nu pot fi cel care aplaudă de pe margine, sunt când El, când El, bipolar închipuit, sfântul care-și  pârjolește  ucenicii, chiar și după o mie de ani; nu voi fi nevoit să fac un pas mai în față, am zidul meu.

Regulamentul războiului modern (VI)

Aka

degeaba ai plecat din locul tău, degeaba ți-ai lăsat lacul în seama broaștelor, degeaba ai urcat pe munte, ai simțit povara, nu te amăgi, port cu mine pretutindeni sufletul tău mort, intoxicația cu mizeriile fiziologice nu iartă

acel suflet străveziu s-a trezit dintr-o dată pe partea nehotărâtă a lumii în frumusețe

de ce trebuie să mergem neapărat înainte, nostalgia după corpurile noastre goale și roșii de dragoste

celulele aka nu recuperează doar memoria sângelui.

amiaza, amiaza, amiaza, cine se naște acum va ști cum să demaște întunericul;

despre copilul nostru vom afla la un moment dat de la cineva deghizat în apostol, dar gata cu asta, din pântecele profetului se revarsă acum sute de embrioni de îngeri

acum vin să te ajut să-ți împlinești păcatul din urmă, ceilalți stau în spatele meu și îți admiră decrepitudinea, sufletul tău îngroșat cu fibre minuscule, venele metalice ale celui mai jos de noi,

să ne ucidem unul pe altul pe la spate.

Regulamentul războiului modern (V)

Übermensch

analiză swot: punctele mele tari, punctele slabe, posibilitățile mele, de amenințat, nu mă amenință nimeni, inima e mai puternică atunci când nu bate, sufletul viril, errrrror, dar nici invers nu e posibil, fluturi uriași într-un stomac încordat la maximum, ce poate fi diferit, eu sunt cel ce nu sunt,

un om ajuns înger din micro-fibre; mai importante sunt punctele joase, omul e jalnic, credibil și creator e cel mai jos decât el, Schau der Mensch, schau der grausamste Mench, gata cu declamațiile, înapoi în beznă, înapoi în febra neliniștii

un amestec de duritate extremă și duioșie, domino dintr-o singură persoană

el se prăbușește fără a avea nimic în spate, firul său roșu a ars în mai puțin de o clipă, dar alte fire vin să susțină piesa de rezistență, duritatea, blândețea după care a tânjit de cum a început să priceapă ce i se întâmplă, ieșire în ring, doar cu arma neîncrederii în teacă, obsedanta lume de jos îl ridică,

Schau der Mensch, schau der grausamste Mench, o singură clipă de neatenție și se duc dracului amândoi, neputința e unica șansă de ai ieși de aici

pentru a deveni un fenomen lipsește condimentul disperării

au trecut mulți ani de când deschideam fereastra trenului și scoteam brațul afară, contra vântului, ca să simt ce simțea Superman.

Regulamentul războiului modern (IV)

Îngerii din micro-fibre (partea a patra)

puțin, încă puțin, să mi se refacă legăturile neuronale, sunt jos, sunt sus, bipolar – varianta soft; în afară de medici, nimeni nu crede asta, bipolar, tripolar, călătoresc prin trup ca și cum aș fi singur într-o conductă, soarele amiezii nu ajunge la mine, amiaza e mai târziu

(știa bine cel ce scria – acum aproape două secole – cel mai frumos poem al limbii germane)

apar nervuri noi, cine pe cine salvează de la înecul în propriul sânge, când toți orbecăim prin trupurile noastre și cerem ajutor. nervurile se adună ghem, închid jocul, dar altceva se deschide, nu pot privi soarele orbitor al apusului, nu mă mai pot întoarce la adevăr de la neadevăr, pe tine te-am învățat să minți ca să te faci bine

țin cubul rubik în mână, și de aici începe ceva, mă scald în culorile amestecate, Doamne ferește, să vină cineva să le potrivească, aș rămâne o ființă cu doar șase fețe; de aici vine boala, o tratez cu tincturi,

beția e acum un cocktail rușinos din plante, vine cineva din urmă, trece tacticos peste trupul meu, el vede forme geometrice, mă arunc în micro-fibre.

Poezii noi