Aka
degeaba ai plecat din locul tău, degeaba ți-ai lăsat lacul în seama broaștelor, degeaba ai urcat pe munte, ai simțit povara, nu te amăgi, port cu mine pretutindeni sufletul tău mort, intoxicația cu mizeriile fiziologice nu iartă
acel suflet străveziu s-a trezit dintr-o dată pe partea nehotărâtă a lumii în frumusețe
de ce trebuie să mergem neapărat înainte, nostalgia după corpurile noastre goale și roșii de dragoste
celulele aka nu recuperează doar memoria sângelui.
amiaza, amiaza, amiaza, cine se naște acum va ști cum să demaște întunericul;
despre copilul nostru vom afla la un moment dat de la cineva deghizat în apostol, dar gata cu asta, din pântecele profetului se revarsă acum sute de embrioni de îngeri
acum vin să te ajut să-ți împlinești păcatul din urmă, ceilalți stau în spatele meu și îți admiră decrepitudinea, sufletul tău îngroșat cu fibre minuscule, venele metalice ale celui mai jos de noi,
să ne ucidem unul pe altul pe la spate.
Șerban Axinte Blog 